Back in Business

M-am intors. Doamne, ce dor mi-a fost de Iasi! Ce dor mi-a fost de apartamentul meu, de camera mea, de calculator, de internet! Sunt o mare dependenta de internet, ha! Si o recunosc. Daca mai stateam mult pe-acolo ma sufocaaaaaam. Asa, I got this out of my system. Poze cu LuLu inotand in apa and/or nisip in curand, avand in vedere ca abia am intrat pe usa.

A fost frumos, m-am bronzat [ cat se putea, ca nah, am o piele de mortaciune in general ], am plutit pe apa si toate chestiile de genul. NU am prins rasaritul, NU am prins apusul [ il prindeam daca nu bloca un hotel lumina soarelui intr-o anumita pozitie, in fine ... imi bag piciorul in hotelul lor ] si NU am facut o groaza de chestii pe care mi le propusesem sa le fac. Dar nu mai conteaza … A fost bine.

Si am observat acum ca Dana si-a mutat frumos blogul pe wordpress, asa ca ii urez un calduros bun venit in comunitatea wordpress. Si am mai observat ca mi-a dat un tag – sa fac un top 5 al melodiilor preferate … sau in fine, alea care nu pot lipsi din playlist-ul meu. Asa ca, intr-o ordine aleatorie …

1. Eberg – Inside your Head. Pentru ca o ador, pentru ca imi aduce aminte de doua seriale preferate, pentru ca nu te poti plictisi niciodata de ea.

2. Imogen Heap – Just for Now. Pentru ca e profunda, intr-un mod foarte ciudat. Pentru ca imi vine sa zambesc si sa sing-along de fiecare data cand o ascult.

3. The Dandy Warhols – We Used to be Friends. Pentru ca e freakin’ crazy!

4. Interpol – Obstacle 2. Pentru ca e seaca si ciudata, si cu toate astea, imi place.

5. Joseph Arthur – Honey & the Moon. Pentru ca mor cand o aud.

Mai departe catre Potato, Bianca, si Mary.

Squee!

I Turn My Camera On

Plec. Intr-un sfarsit, plec si eu … Heh.

Cel mai ingrijorator e faptul ca hotelul nu furnizeaza internet in camera. Gawsh *dies*. In fine, ma bazez pe ipoteza ca nu o sa am timp sa ma gandesc la internet deloc, desi ma indoiesc ca asta se va intampla.

Voi face poze. Multe. Oh da, cred ca asta este chestia ce ma incanta cel mai mult din toata vacanta asta. De mult timp imi doream sa fac poze pe plaja la rasarit/apus.

Bagajele sunt ingrozitor de greu de facut. Si, desi stau doar cateva zile, mi se pare ca n-am destule chestii pentru acestea. Plus ca odata cu facutul bagajelor apar o groaza de decizii de luat, decizii pe care nu sunt in stare sa le iau. Ca de exemplu, ce parfum imi iau? [ sunt o superficiala, stiu. dar imi place parfumul ... mult de tot. ] Mi-as lua toate sticlutele dar stiu ca n-am loc. Whatever.

In concluzie, plec la mare. Banuiesc ca e un fel de … good-bye post, sau cel putin asta intentionam sa scriu. So, au revoir, ne vedem saptamana viitoare cand revin cu un bronz superb ( I’d wish xD ) .

Bye, my lufflies.

Revelatie.

Nu imi puteam da seama de ce urasc atat de mult copiii mici. Adica, bineinteles, faptul ca sunt extrem de galagiosi, scot prin diverse orificii cele mai neomenesti lichide, si au o energie debordanta care, de cele mai multe ori, innebuneste si cel mai calm om. Dar sa nu uitam ca aceste mici creaturi sunt simbolul inocentei, al renasterii, al sperantei. Cica. Daca tot e asa, de ce nu se duce frumos copilu’ sa ia examenul pentru mine, de ce nu lucreaza intr-un salon de infrumusetare, incercand sa ‘renasca’ femeile trecute de varsta? Hai sa fim seriosi.

Si totusi, eu sunt INCAPABILA sa suport mai mult de cateva ore un copil cu varsta curpinsa intre 1-10 ani. Cat sunt in fasa, macar stii ca-s acolo si n-au altundeva sa fie. Pana la un an, par chiar nevinovati. Heh. Dar apoi, incep sa mearga, sa aiba opinii, dorinte, aceastea fiind cu totul si cu totul absurde din perspectiva unui adult. Si cum poti sa-i faci pe plac unui 2-year-old cand ai si tu alte probleme? Vreau sa spun, care e problema mea ca el vrea [fill in random baby shit]? In fine, eu nu-mi pot imagina cum pot unele persoane sa o faca pe babysitterul. E o nebunie curata. Treaba lor, ce sa mai zic.

Apoi, culmea, mi-am dat seama cat de incomod ma simt in prezenta oamenilor in varsta. Nu am nimic personal cu ei, si nici nu vreau sa par de-a dreptul nesimtita, dar cand acestia deschid gura … vrei numai sa mori cat mai repede. Cel putin, cu majoritatea din ei. Dar fie, sa zicem. Nu prea am eu de-a face in viata de zi cu zi cu persoanele in varsta, asa ca … Nimic alarmant.

Intr-un final, am realizat, cu stupoare, ca nu merge asa numai cu astia mici sau cu batranii, ci in general, nu imi plac fiintele umane. Si iata cum am ajuns la concluzia ca ma urasc pe sine. Ceea ce e de-a dreptul tampit, avand in vedere ca … nu ma urasc.

In fine, viata e asa de aiurea uneori. Si plictiseala este atat de daunatoare incat nu o doresc nimanui. Daca vreti sa ajungeti la concluzii idioate precum ale mele, nu aveti decat sa va plictisiti. Si o sa va dati seama ca pierdeti timpul in cel mai nasol mod posibil. Go get creative instead of trying a little Socrates-themed mood. Mda.

In societate. Sau asa se presupune.

Ma deranjeaza de ceva timp … faptul ca lumea e plina de tampiti lipsiti de viata personala si diplomatie. La inceput, am zis ca “ei, asta este, treaba lor”. Treaba lor ca treaba lor, dar schimbam foaia cand se baga in treaba altora. In special a mea. La o adica, mie trebuie sa-mi fie sila sa mai ies pe strada de frica sa nu dau peste cine stie ce retardati mintal ce gasesc o placere inexplicabila in a hartui persoanele normale.

Personal, m-am saturat de complimentele sinistre ( “ce par frumos ai” ), de comentariile stupide ( “what the fuck” – stii sa vorbesti ‘murdar’ in engleza? Bravo tie, da’ nu-mi veni mie cu de-astea. Ma lasa pur si simplu rece ), si de gesturile de-a dreptul idioate ( sa faci din mana la straini, sa o iei la fuga ca nebunul pe strada, scotand sunete nemaiauzite si alte chestii imbecile de genul asta ). Inteleg ca sunt unii dependenti si disperati dupa atentie, dar de ce sa fie omul civilizat si normal pedepsit pentru asta?

Asadar, fac un apel la ultima farama de demnitate a persoanelor de genul asta si-i rog sa nu se mai umileasca in felul acesta de fata cu toata lumea. Dati dovada de ineptie, ridiculitate si prost gust. Ah, si este cel mai evident semn ca sunteti lipsiti de viata personala.

Si e culmea ca nu numai persoanele din rangul cel mai jos al societatii fac chestii de genul … Este incredibil la ce s-a ajuns in ziua de azi. Whatever. Prefer sa stau in casa decat sa-mi stric toata ziua, intalnind la fiecare pas idioti care mai de care.

Singurul lucru pe care il am de zis e: MIND YOUR OWN BUSINESS!

Mda, as mai fi scris cateva paragrafe pe subiectul asta daca imi puneam mintea, dar am zis sa nu ma consum pe chestii care ma scot pur si simplu din sarite. Odata cu postul asta, va recomand sa ascultati melodia Au Revoir Simone – Sad Song:

Disturbia, Zodiac, and 13:03 P.M.

Mda. M-am gandit sa incep prin a comenta ultimele 2 filme vazute.

Disturbia. Aparut in Aprilie ( mai exact vineri 13 ). 7.3 pe IMDB. Ceea ce e destul de mult. Filmul incepe cu scena urmatoare: tatal si fiul se duc la pescuit. Bla bla, este sugerat faptul ca se inteleg bine. La intoarcere, da o masina peste ei. Tatal moare. Fiu marcat pe viata. Sau ceva de genul.
Bun. Trece un an. Il arata pe tipul asta la scoala, dormind in banca. Ma rog, ajunge sa dea un pumn profului de spaniola care comentase de taica-su. Tribunal, alea alea, si sfarseste prin a fi condamnat la 3 luni de house-arrest. Chiar cand incepuse vacanta. Maica-sa extrem de dezamagita, ii anuleaza contul de la Apple [ ZOMG how could you mom?! ], si ii taie firul la TV de fata cu el. Ma rog, nu era cazul sa reactioneze astfel dar … mamele.
Plictiseala, plictiseala. Tipul asta, pe nume Kale, observa ca o fotomodel-like fata izbitor de frumoasa [ aren't they all? ] se muta cu familia alaturi. Isi ia frumos binoclul si incepe sa urmareasca vecinii, din lipsa de ocupatie. In special pe tipa asta, care aflam mai tarziu ca se numeste Ashley. Poveste de dragoste se infiripa intre cei doi, mai ales ca tipu’ o hartuia deja pe demoazela.
Esentialul e ca, intre timp, tot arata pe la TV si in ziare ca o tipa roscata disparuse. Kale asta, obsedat de viata altora cum e, in lipsa de cea proprie, observa ca un vecin conduce un Mustang busit, asemeni masinei in care disparuse roscata. Ma rog. Bottom line: tipul era criminalul. Si avea de gand sa mai ucida.
Povestea in sine e banala, dar filmul este extrem de bine realizat. La un moment dat, m-au luat fiorii pe sira spinarii. Si Shia LaBeouf joaca exceptional. Merita vazut.

Zodiac. 8/10 pe IMDB. Inca o data, o nota destul de buna. Aici nu voi mai intra in prea multe detalii. Castul vorbeste de la sine: Jake Gyllenhaal, Mark Ruffalo, Robert Downey Jr. Actiunea se petrece undeva in anii ‘60-’70, inspirata din fapte reale. Un criminal. O lume intreaga obsedata de identitatea sa. Inteligent filmul.

In alta ordine de idei …
Vremea e urata. Ceea ce in mod normal ar face-o frumoasa, din punctul meu de vedere. 24 de grade cu cer innorat – ce ti-ai mai putea dori? Problema e ca nu numai aici e vremea asta. Si nu pot pleca. M-am trezit blocata-n oras de vreme. Vreau sa plec.
Ah, si cu ocazia asta … Va invit sa ascultati urmatoarea piesa:
Interpol – Evil

Vacanta

Stateam si ma gandeam recent la faptul ca, in decursul acestei vacante, nu am facut nimic altceva decat sa zac, fie in pat, fie pe scaun, fie in oras. Cert e ca m-am tarat de-a lungul liniei ce duce spre plictiseala, oboseala, chef de nimic, nervi deloc necesari. Ma pot mandri, macar, cu o cantitate considerabila de timp pierdut ( ceea ce nu este in mod neaparat un lucru tocmai bun. )

Vacanta asta imi incetineste sistemul. Oricat de tentant ar suna “3 luni de stat degeaba”, mi se pare deja daunator. Nu, nu ma asteptam, in urma acestor 3 luni, sa revin cu o diploma in Drept sau mai stiu eu ce, si totusi, as fi avut asteptari mai mari de la sine. Ei, lasa, intotdeauna exista anul viitor.  In fine, ma bazez pe faptul ca voi avea destul timp sa jelesc dupa acest timp pierdut incepand din toamna, cand imi voi dori, cu siguranta, sa dau timpul inapoi sau ceva de genul. Mda … viata. Imi lasa un gust amar.