Partially Back. I guess.

Monitorul meu tot nu a venit de la reparatii. Ce idioti incompetenti!

Oricum, probabil ca aveam nevoie de putin timp liber. Mi se pare uimitor, dar am reusit sa supravietuiesc 2 saptamani and counting fara propriul calculator. Am stat la mila altora ( X( ) ca sa am acces la laptop zilnic cate putin timp, dar cred ca nu as fi murit fara acel ‘putin’.
Bineinteles, am gasit alte metode de a pierde timpul. Am urmarit in astea 2 saptamani intreg serialul House M.D., care este absolut genial. GENIAL. Cred ca e cel mai destept serial pe care l-am vazut ( a se exclude Lost care deja e un labirint incurcat si ciudat ) pana acum.

Desi azi dimineata erau chiar -10 grade Celsius, un frig INGROZITOR, si aseara a viscolit cu zapada, eu inca sunt fericita. Ce naiba, suntem in 17 februarie, inca putin si vine primavara. Cu exceptia zilelor de 1 si 8 Martie, totul e fine & dandy. Da, cu exceptia acelor zile deoarece le urasc cu desavarsire. 8 Martie poate ca mai e cum mai e, dar 1 Martie e OROARE. Martisoarele sunt, probabil, cele mai idioate chestii inventate vreodata. Pentru ca trebuie sa dai naibii la toata lumea ca sa se simta bagata in seama. Ma gandeam anul asta sa nu dau la nimeni nimic, avand in vedere ca 1 Martie va cadea sambata. Ma gandeam sa ma refugiez in casa si sa nu mai ies pana trece toata nebunia cu martisoarele. Dar bineinteles ca voi fi tarata la magazinele cu martisoare, bineinteles ca voi sfarsi prin a cumpara un munte de tampenii de-alea, bineinteles ca voi imparti la toata lumea, inclusiv celora pe care nu ii inghit nicicum. Da-l incolo de 1 Martie!

Ideea postului se voia a fi alta de fapt. In urma absentei mele indelungate, am decis sa mai postez ceva, just to let you know I’m alive or something. Probabil ca voi mai raspunde la tag-uri din cand in cand, sau voi scrie chestii absolut minuscule pana imi revine monitorul meu adorabil inapoi, dar, in continuare, me-time turned out to be pretty useful.

P.S. Ah, dupa cum se observa, mi-am schimbat theme-ul. Nu sunt ‘innebunita’ dupa asta, dar cred ca aveam nevoie de o schimbare. A se mentiona ca raman in continuare fidela theme-ului de dinainte pe care il voi pune inapoi imediat ce ma plictisesc de asta.

Blah.

Am primit, intr-un sfarsit, rezultatele de la toate simularile. Previzibil .

Matematica – 9,10
Limba si Literatura Romana – 9,70
Istorie – 9,40

Ah, si maine am teza propriu-zisa la matematica. I am truly going to die .

A Brighter Beat

M-am decis.
Atitudinea depresiva si monotona din postul anterior nu ma va ajuta cu nimic.
Drept pentru care, voi face un efort supraomenesc pentru a-mi schimba perspectiva asupra sosirii scolii. Stii, daca ma gandesc mai bine, exista o serie destul de lunga a avantajelor acestui eveniment.
Pentru inceput, nici nu mai spun de energia consumata de-a lungul unei zi average de scoala. Trezitul dis-de-dimineata, procesul indelungat pe care imi place sa-l numesc ‘normalizare’ [ aka the morning hustle ], orele in sine, incursiunea in lumea retardatilor mintal [ aka <clever disguise> *cough*co*cough*le*cough*gii*cough*</clever disguise> ], somnul cel de toate zilele, temele, testele, agitatia generala.
Ah. Cui nu ii era dor de asa ceva ?Scoala te pune in miscare. Te angreneaza in actiune, te mentine activ, and so on. Banuiesc ca scoala e un fel de serviciu. Cu exceptia salariului, bineinteles [ Pentru ca, sa fim seriosi, cine poate numi o nota ‘salariu' ? ] Deja sunt mult mai linistita in legatura cu aceasta tema. Bineinteles, timpul alocat actiunii de a freca menta va scadea considerabil. Va ajunge la niste procente de-a dreptul ingrjioratoare la un moment dat. Dar intotdeauna vor exista mini-vacantele [ a se pune accent pe mini, a se inmulti cu un infinit, a sinonimiza cu ‘micro' ].

Eu tot imi bag piciorul in scoala, totusi. Actiunea de inserare a piciorului in aceasta institutie de invatamant va dainui intotdeauna. Daca nu prin mine, atunci prin altcineva, cu siguranta.

Ah, liceu, cimitir al tineretii noastre [ desi, teoretic vorbind, eu sunt la gimnaziu. Dar invat la un liceu, asa ca merge. ] Bacovia asta. Genial tipu’.

Revenind la ideea principala a postului de astazi … Sunt optimista. Este uimitor, dar chiar eu, creatura a intunericului, sunt optimista. In ciuda faptului ca Maria ma considera o persoana extrem de pesimista si ironica, eu pot [ efort echivalent cu mutatul muntilor dintr-o parte in alta ] sa gandesc pozitiv. Pot sa incetez sa fiu rautacioasa, sarcastica si insensibila. Dar de cele mai multe ori nu vreau. Persoanele luminoase ma lasa rece. Sincer. Dar chestiile pufoase sunt a naibii de adorabile !

Asta am avut de zis pe ziua de azi.

WARNING : Este foarte posibil ca maine cuvintele de mai sus sa nu mai aiba niciun efect asupra mea. Si este foarte posibil sa dau un strike-through la totul cand voi reveni [ adica foarte curand ] la starea mea normala de zombie.

Revelatie.

Nu imi puteam da seama de ce urasc atat de mult copiii mici. Adica, bineinteles, faptul ca sunt extrem de galagiosi, scot prin diverse orificii cele mai neomenesti lichide, si au o energie debordanta care, de cele mai multe ori, innebuneste si cel mai calm om. Dar sa nu uitam ca aceste mici creaturi sunt simbolul inocentei, al renasterii, al sperantei. Cica. Daca tot e asa, de ce nu se duce frumos copilu’ sa ia examenul pentru mine, de ce nu lucreaza intr-un salon de infrumusetare, incercand sa ‘renasca’ femeile trecute de varsta? Hai sa fim seriosi.

Si totusi, eu sunt INCAPABILA sa suport mai mult de cateva ore un copil cu varsta curpinsa intre 1-10 ani. Cat sunt in fasa, macar stii ca-s acolo si n-au altundeva sa fie. Pana la un an, par chiar nevinovati. Heh. Dar apoi, incep sa mearga, sa aiba opinii, dorinte, aceastea fiind cu totul si cu totul absurde din perspectiva unui adult. Si cum poti sa-i faci pe plac unui 2-year-old cand ai si tu alte probleme? Vreau sa spun, care e problema mea ca el vrea [fill in random baby shit]? In fine, eu nu-mi pot imagina cum pot unele persoane sa o faca pe babysitterul. E o nebunie curata. Treaba lor, ce sa mai zic.

Apoi, culmea, mi-am dat seama cat de incomod ma simt in prezenta oamenilor in varsta. Nu am nimic personal cu ei, si nici nu vreau sa par de-a dreptul nesimtita, dar cand acestia deschid gura … vrei numai sa mori cat mai repede. Cel putin, cu majoritatea din ei. Dar fie, sa zicem. Nu prea am eu de-a face in viata de zi cu zi cu persoanele in varsta, asa ca … Nimic alarmant.

Intr-un final, am realizat, cu stupoare, ca nu merge asa numai cu astia mici sau cu batranii, ci in general, nu imi plac fiintele umane. Si iata cum am ajuns la concluzia ca ma urasc pe sine. Ceea ce e de-a dreptul tampit, avand in vedere ca … nu ma urasc.

In fine, viata e asa de aiurea uneori. Si plictiseala este atat de daunatoare incat nu o doresc nimanui. Daca vreti sa ajungeti la concluzii idioate precum ale mele, nu aveti decat sa va plictisiti. Si o sa va dati seama ca pierdeti timpul in cel mai nasol mod posibil. Go get creative instead of trying a little Socrates-themed mood. Mda.

Disturbia, Zodiac, and 13:03 P.M.

Mda. M-am gandit sa incep prin a comenta ultimele 2 filme vazute.

Disturbia. Aparut in Aprilie ( mai exact vineri 13 ). 7.3 pe IMDB. Ceea ce e destul de mult. Filmul incepe cu scena urmatoare: tatal si fiul se duc la pescuit. Bla bla, este sugerat faptul ca se inteleg bine. La intoarcere, da o masina peste ei. Tatal moare. Fiu marcat pe viata. Sau ceva de genul.
Bun. Trece un an. Il arata pe tipul asta la scoala, dormind in banca. Ma rog, ajunge sa dea un pumn profului de spaniola care comentase de taica-su. Tribunal, alea alea, si sfarseste prin a fi condamnat la 3 luni de house-arrest. Chiar cand incepuse vacanta. Maica-sa extrem de dezamagita, ii anuleaza contul de la Apple [ ZOMG how could you mom?! ], si ii taie firul la TV de fata cu el. Ma rog, nu era cazul sa reactioneze astfel dar … mamele.
Plictiseala, plictiseala. Tipul asta, pe nume Kale, observa ca o fotomodel-like fata izbitor de frumoasa [ aren't they all? ] se muta cu familia alaturi. Isi ia frumos binoclul si incepe sa urmareasca vecinii, din lipsa de ocupatie. In special pe tipa asta, care aflam mai tarziu ca se numeste Ashley. Poveste de dragoste se infiripa intre cei doi, mai ales ca tipu’ o hartuia deja pe demoazela.
Esentialul e ca, intre timp, tot arata pe la TV si in ziare ca o tipa roscata disparuse. Kale asta, obsedat de viata altora cum e, in lipsa de cea proprie, observa ca un vecin conduce un Mustang busit, asemeni masinei in care disparuse roscata. Ma rog. Bottom line: tipul era criminalul. Si avea de gand sa mai ucida.
Povestea in sine e banala, dar filmul este extrem de bine realizat. La un moment dat, m-au luat fiorii pe sira spinarii. Si Shia LaBeouf joaca exceptional. Merita vazut.

Zodiac. 8/10 pe IMDB. Inca o data, o nota destul de buna. Aici nu voi mai intra in prea multe detalii. Castul vorbeste de la sine: Jake Gyllenhaal, Mark Ruffalo, Robert Downey Jr. Actiunea se petrece undeva in anii ‘60-’70, inspirata din fapte reale. Un criminal. O lume intreaga obsedata de identitatea sa. Inteligent filmul.

In alta ordine de idei …
Vremea e urata. Ceea ce in mod normal ar face-o frumoasa, din punctul meu de vedere. 24 de grade cu cer innorat – ce ti-ai mai putea dori? Problema e ca nu numai aici e vremea asta. Si nu pot pleca. M-am trezit blocata-n oras de vreme. Vreau sa plec.
Ah, si cu ocazia asta … Va invit sa ascultati urmatoarea piesa:
Interpol – Evil

Vacanta

Stateam si ma gandeam recent la faptul ca, in decursul acestei vacante, nu am facut nimic altceva decat sa zac, fie in pat, fie pe scaun, fie in oras. Cert e ca m-am tarat de-a lungul liniei ce duce spre plictiseala, oboseala, chef de nimic, nervi deloc necesari. Ma pot mandri, macar, cu o cantitate considerabila de timp pierdut ( ceea ce nu este in mod neaparat un lucru tocmai bun. )

Vacanta asta imi incetineste sistemul. Oricat de tentant ar suna “3 luni de stat degeaba”, mi se pare deja daunator. Nu, nu ma asteptam, in urma acestor 3 luni, sa revin cu o diploma in Drept sau mai stiu eu ce, si totusi, as fi avut asteptari mai mari de la sine. Ei, lasa, intotdeauna exista anul viitor.  In fine, ma bazez pe faptul ca voi avea destul timp sa jelesc dupa acest timp pierdut incepand din toamna, cand imi voi dori, cu siguranta, sa dau timpul inapoi sau ceva de genul. Mda … viata. Imi lasa un gust amar.